MANAFU*

Abonamente Evensys

Metroul este acum accesibil pentru nevazatori

Bucureștiul este un oraș în care mașinile au acaparat străzile, trotuarele și spațiile verzi, în care ziua are de fapt 23 de ore, pentru că bucureșteanul stă în trafic o oră în plus față de media mondială, în care ai uneori senzația că ne trebuie un ghid de supraviețuire. În acest oraș, trăiesc aproape 6.000 de persoane cu deficiențe de vedere. Unele învață, altele muncesc. Toate au nevoie de mobilitate toate, au nevoie să se integreze în societate. Hai să Mai mult ››

Game of Thrones fara spoilere

Sunt în concediu, în afara țării, și mă feresc să nu citesc spoilerele celui de-al doilea episod Game of Thrones. Noroc că ajung acasă la timp pentru a fi la zi cu vizionarea, înainte de episodul al treilea. Unii au o plăcere nebună să strice surprizele pe care le aduce cel mai urmărit serial al momentului. Pentru că sigur mai sunt și alții ca mine, m-am întrebat dacă nu există cumva o cale de a bloca spoilerele. Nu am căutat Mai mult ››

Nu te mai preocupa, esti frumoasa astazi. Ai o aplicatie pentru asta!

În primul rând, trebuie să să recunosc că nu este o aplicație, sunt cel puțin trei. Le veți afla mai jos. În al doilea rând, pun disclaimer de la început că nu pot fi tras la răspundere pentru efectele secundare ce pot apărea în urma utilizării aplicațiilor mai jos menționate. Nu te uita încă! Nu voi fi responsabil pentru ignorarea abonamentului la sală sau a sesiunilor de cosmetică, așa cum nu am legătură directă cu vizitele repetate la fast-food ori mâncatul după oră Mai mult ››

Apple va lansa o aplicatie pentru editare video. Se naste un nou trend?

Am tot sperat că toată nebunia asta cu filtrele, emoticoanele aplicate și măscăreala va trece destul de repede. E deja sport global, întreținut de mai toate platformele vizuale mari și de zeci de aplicații, poate chiar sute. Trend-ul nu dă semne să moară. Dimpotrivă, acum și Apple vrea să intre în horă. A anunțat lansarea aplicației Clips, care “împrumută” multe dintre opțiunile deja întâlnite pe Snapchat, Instagram, Vine și chiar Prisma. Din fericire, Clips nu e și o rețea socială. Mai mult ››

Cele mai bune aplicatii pentru iPhone din 2016

După cum probabil era de așteptat, Pokemon Go a fost aplicația cu cele mai multe descărcări în Apple Store, în 2016. De altfel, a fost și unul din marile fenomene din tânăra istorie de 10 ani a aplicațiilor mobile. A fost și cea mai bună dovadă a vorbei ”easy come, easy go”, având o creștere rapidă la nivel global și un declin la fel de rapid. Cine mai joacă astăzi Pokemon Go? Dincolo de vânătoarea urbană de pokemoni, anul 2016 Mai mult ››

Cat de web 2.0 sunt (2016)?

În fiecare an, pe 1 ianuarie, fac pe blog o retrospectivă a platformelor și serviciilor online și mobile cu care am interacționat cel mai mult în ultimele 12 luni. Acum este a 10-a oară când fac acest top. Deși nu am fost și nu sunt un mare fan Facebook, platforma lansată de Mark Zuckerberg a reușit să îmi consume cea mai mare parte din timpul pe care l-am petrecut online în 2016. Am zis acum câțiva ani buni că Facebook este Mai mult ››

Ajusto, serviciul online care iti aduce meseriasul la usa

Îmi aduc aminte și acum de un anunț văzut într-un ziar londonez, în urmă cu mai bine de 5 ani. Pe o pagină întreagă, anunțul promitea locuri de muncă bănoase meseriașilor, electricieni, instalatori etc. Sumele promise erau foarte mari în comparație cu ce câștigă meseriașii în România, chiar și cei mai buni, și chiar cu alte job-uri white collar din Londra. Concluzia mea a fost: E cam greu să găsești pe cineva bun la reparații în casă în Anglia! E Mai mult ››

7 aplicatii must-have pentru iubitorii de Instagram

Iubim Instagram! Îl iubim pentru lucrurile frumoase pe care ni le aduce în față ochilor și pentru imaginile deosebite pe care ne lasă să le creăm. De altfel, Instagram este platforma social media cu cea mai rapidă ascensiune în România, în ultimii ani. Astăzi adună în jurul sau peste 400.000 de români. Nu toți sunt însă creatori de conținut. Studiile mi-au arătat că, în România, cei mai mulți utilizatori preferă să tragă cu ochiul mai mult, să dea inimioare sau Mai mult ››

Inovatie in mobile banking

Urmăresc în general multe lucruri cool și sunt destul de atent la implicațiile pe care le au noile tehnologii și tendințe în domenii tradiționale sau în sectoare care au un impact de masă. Unul dintre aceste domenii este cel bancar, de care sunt apropiat și din poziția de client, și din cea de consultant. Urmăresc deci cum se transformă zona financiară și am ocazia să mă întâlnesc adesea cu oameni care gândesc cu 2-3 pași înaintea pieței, care anticipează tendințele și Mai mult ››

Experienta mea cu Taxify

În timp ce Uber își bătea capul cu lansarea la Cluj-Napoca și cu valul de nemulțumiri față de taxe, licențe și siguranța pasagerilor, estonienii de la Taxify pregăteau intrarea pe piață, în București, cu un serviciu similar. Un comunicat de presă marca momentul, promițând că “a venit rândul României să beneficieze de cea mai performantă aplicație de transport, disponibilă pentru telefoane cu sisteme iOS sau Android”. Din aceeași informare mai aflăm că “Taxify este liderul în aplicații de transport în Mai mult ››