MANAFU*

Abonamente Evensys

Informația care ajunge la cetățeni ar trebui controlată

Cred că mulți dintre noi simțim nevoia unor surse credibile și ar fi utile niște informări periodice oficiale. Piața tradițională de media (TV, radio, print) este foarte fragmentată și cele mai importante canale din perspectiva audienței (cotă de piață) sunt deținute de trusturi private. Dacă anunțurile despre Coronavirus ajung doar pe o stație TV, să spunem Pro TV sau TVR 1, obligi oamenii interesați să urmarească aceea stație și în acelați timp ratezi publicul care nu e interesat de programele Mai mult ››

Între a vinde mai mult și a arunca banii pe reclame, brand-urile trebuie să își arate empatia

Rolul publicității, indiferent de format, este să spună audienței, într-un mod meșteșugit, cum este marca în mod autentic. Mai precis, ce scop are, în ce crede, ce emoții generează și de ce este credibilă. Apoi, dacă mesajul rezonează cu audiența, cercul s-a închis și comunicarea și-a făcut treaba. Să ne uităm la audiența din aceste clipe. La ce se gândește în acest moment? Care sunt tensiunile lor curente? Și de aici ar trebui să plece discuția despre oportunitatea comunicării în Mai mult ››

Mindset-ul românilor va decide viitorul marketingului

E devreme pentru verdicte în marketing și publicitate. E o situație nouă, în plină desfășurare, țări și guverne învață unele de la altele, prin trial and error, cum să își ajute cetățenii să treacă peste o criză cu care nimeni nu s-a mai întâlnit. Până să îi pese cuiva de marketing și publicitate, mai e. Acum cred că managerii companiilor se întreabă când și cu cine vor mai produce, cât va mai valora acțiunea sau un euro, cum vor plăti salariile Mai mult ››

Cele mai bune piese muzicale lansate de brand-uri în 2019

Toată muzica asta din noul val pe care o găsești pe YouTube, din Trending până pe canalele underground, a dat apă la moară departamentelor de creație din agenții. Parodiile, flashmob-urile, cover-urile sau chiar piesele „pe bune” fac bine la KPIs și viralitate ori virilitate, depinde ce își dorește brand-ul. Una peste alta, muzica de brand e o cale bună de a ieși din zona de confort și a crea un viral, cu puțin noroc sau cu un buget de boost. Mai mult ››

Clienții vin și din Paradis (cu Liviu David)

Există un website numit Clients from Hell, unde mulți freelancers vin și împărtășesc povești de groază cu clienții lor. E o sursă foarte bună de umor și un loc de defulare pentru cei care dau peste tot felul de specimene în lumea marketingului. Cunoscând acest site și fiind inspirat de un episod recent al rubricii cu Bogdan Naumovici din newsletter-ul FOMO, am pornit în căutarea unor povești de bine cu clienți din România. Prima poveste a venit de la Liviu Mai mult ››

3 întrebări pentru Bogdan Naumovici (Part 5)

Unul dintre cei mai apreciați publicitari români și probabil cel mai cunoscut director de creație de la noi, Bogdan Naumovici răspunde  (aproape) în fiecare lună la întrebările comunității marcom, în newsletter-ul FOMO.. Citiți mai jos primele răspunsuri din ediția din octombrie. 1️⃣ Crezi ca publicitatea poate face minuni pentru un produs slab? Cred că o publicitate bună la un produs slab poate face minuni, în sensul că îl poate duce mai repede la faliment. Îl ia lumea, îl încearcă, dă numai Mai mult ››

3 întrebări pentru Bogdan Naumovici (Part 4)

Unul dintre cei mai apreciați publicitari români și probabil cel mai cunoscut director de creație de la noi, Bogdan Naumovici răspunde  (aproape) în fiecare lună la întrebările comunității marcom, în newsletter-ul FOMO.. Citiți mai jos primele răspunsuri din ediția din septembrie. 1️⃣ Cum convingi un CEO că ideea lui nu e cea mai bună? În primul rând, trebuie să ajungi să vorbești cu CEO-ul sau cu patronul, în cazul antreprenorilor locali. De-aia îmi și place premiza întrebării, că scurtcircuitează realitatea cea Mai mult ››

Online-ul îți dă libertatea de a alege

În urmă cu un an sau mai bine, într-o seară sau o dimineață de weekend, nu mai știu exact, m-am apucat să număr câte comenzi online am făcut în ultimele 12 luni. Voiam să văd cât de importante sunt achizițiile pe Internet pentru mine. După câteva minute bune de scotocit în e-mail, prin folder-ul dedicat cumpărăturilor, mi-am dat seama că în 365 de zile am avut mai mult de 365 de tranzacții online, cele mai multe – cred că aproape Mai mult ››

3 întrebări pentru Bogdan Naumovici (Part 3)

Unul dintre cei mai apreciați publicitari români și probabil cel mai cunoscut director de creație de la noi, Bogdan Naumovici răspunde  (aproape) în fiecare lună la întrebările comunității marcom, în newsletter-ul FOMO.. Citiți mai jos primele răspunsuri din ediția de august. 1️⃣ Ar trebui să fie plătite agențiile după performanță? Indubitabil. Dar plata în funcție de performanță nu va fi niciodată acceptată de majoritatea agențiilor. Istoric, agențiile de publicitate au început prin a fi plătite cu un comision din bugetul total Mai mult ››

Cum pot avea impact campaniile de influencer marketing în 2019

Fenomenul influencer marketing nu este o noutate pentru comunitatea marcom și chiar pentru consumatori. Alături de celebritățile „clasice”, un număr din ce în ce mai mare de creatori de conținut își arogă sau primesc statutul de influencer, iar bugetele alocate colaborărilor cu aceștia sunt în creștere. Se estimează că, în 2019, brand-urile vor cheltui 6,5 miliarde $ pe campaniile cu influenceri. Într-o continuă luptă pentru a câștiga atenția consumatorilor, oamenii din marketing și agențiile de comunicare mizează mai mult ca Mai mult ››